Potrivit sondajului Gallup, Romney şi Obama sunt la egalitate în intenţiile de vot, cu 47 la sută, în condiţiile în care, înainte de dezbatere, preşedintele în exerciţiu menţinea o distanţă între patru şi şase puncte faţă de adversarul său.
Scăderea clară a preşedintelui în exerciţiu pare să confirme evaluarea negativă a opiniei publice în privinţa prestaţiei sale de săptămâna trecută în faţa lui Romney.
Citeşte şi: DUELUL OBAMA-ROMNEY: Mitt Romney, acuzat că a trişat în prima dezbatere televizată – VIDEO
În timpul dezbaterii, prima dintre cele trei între locatarul de la Casa Albă şi cel care aspiră să preia mandatul prezidenţial, Obama a părut să fie în defensivă, în timp ce adversarul său şi-a demonstrat combativitatea.
Un alt sondaj realizat de Gallup a arătat că 72 la sută din persoanele intervievate consideră că dezbaterea prezidenţială de săptămâna trecută a fost câştigată de către Romney.
Citeşte şi: DUELUL OBAMA – ROMNEY: Record de audienţă pentru o dezbatere prezidenţială în ultimii 20 de ani. Câţi telespectatori au urmărit confruntarea dintre cei doi candidaţi