Prima pagină » Sport » Platini avertizează Serbia: Are deja cartonaşul galben

Platini avertizează Serbia: Are deja cartonaşul galben

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, marţi, la Paris, că Serbia a primit în trecut cartonaşul galben în materie de incidente, în condiţiile în care instanţa disciplinară a forului european se va întruni, la 22 noiembrie, pentru a analiza ce s-a întâmplat la meciul de tineret cu Anglia.

„Am primit toate rapoartele, avem înregistrările video, Comisia de Disciplină este sesizată, dar noi am adresat deja un serios cartonaş galben Serbiei. Rasismul este o problemă care ne atinge enorm, luptăm împotriva acestui flagel. Acesta este răspunsul pe care i-l ofer premierului britanic, care mi-a scris pe această temă”, a declarat Platini, infomrează AFP.

UEFA a anunţat, miercuri, că a deschis o procedură disciplinară după meciul de tineret Serbia – Anglia, din manşa retur a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2013.

Ministrul englez al Sporturilor, Hugh Robertson, a cerut oficial UEFA să sancţioneze sever Serbia pentru insultele rasiste pe care fanii le-au adresat jucătorilor din naţionala Albionului, la meciul retur din barajul de calificare la Campionatului European de tineret, disputat, marţea trecută, la Krusevac.

Şi premierul David Cameron a cerut UEFA să reacţioneze cu putere după incidentele de la Krusevac. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Cameron s-a arătat „consternat” când s-au auzit din tribune strigăte care imitau sunetele maimuţelor la adresa jucătorilor englezi de culoare, dar şi de altercaţiile de la finalul meciului.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia