Prima pagină » Sport » Real Madrid îi doreşte o recuperare cât mai rapidă lui Tito Vilanova

Real Madrid îi doreşte o recuperare cât mai rapidă lui Tito Vilanova

Gruparea Real Madrid şi-a exprimat sprijinul şi afecţiunea pentru antrenorul formaţiei FC Barcelona, Tito Vilanova, după ce presa catalană a scris că tehnicianul va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale pentru extirparea unui ganglion.
Real Madrid îi doreşte o recuperare cât mai rapidă lui Tito Vilanova
Luminita Turcu
19 dec. 2012, 17:50, Sport

„Real Madrid C. F. vrea să-şi exprime sprijinul şi afecţiunea pentru antrenorul FC Barcelona, Tito Vilanova, şi îi doreşte o recuperare cât mai rapidă. Real Madrid C.F. transmite acest sprijin şi clubului său şi familiei sale”, se arată în comunicat grupării madrilene.

FC Barcelona nu a oferit încă nicio informaţie oficială despre starea tehnicianului de 44 de ani, dar a anulat toate activităţile cu presa prevăzute miercuri.

Potrivit cotidianului catalan Sport, Tito Vilanova va fi supus unei intervenţii chirurgicale joi, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011.

În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operaţie în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.

Tito Vilanova a semnat în luna aprilie un contract pe doi ani cu FC Barcelona, după ce Josep Guardiola s-a retras de la conducerea tehnică.

Sub conducerea lui Vilanova, FC Barcelona a reuşit cel mai bun start din istoria Primera Division, înregistrând 15 victorii şi un egal în cele 16 etape disputate. De asemenea, gruparea catalană este calificată în optimile Ligii Campionilor.

Recomandarea video