Prima pagină » Economic » Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor

Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor

Boeing va prezenta vineri un model reproiectat de baterii litiu-ion pentru aeronavele 787 Dreamliner, astfel încât să elimine temerile legate de siguranţă, iar avioanele să reia zborurile în câteva săptămâni, au declarat surse apropiate situaţiei.
Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor

Planul include izolarea celulelor bateriilor cu sticlă rezistentă la căldură, au spus sursele, care au precizat că bateriile vor avea şi un mecanism de ventilare şi o carcasă mai solidă pentru fire, informează Bloomberg.

Bateriile modificate se vor încadra în spaţiul prevăzut pentru cele actuale şi vor avea şi un sistem care va permite piloţilor să le monitorizeze.

O echipă condusă de preşedintele pentru aeronave comerciale al Boeing, Ray Conner, se va întâlni vineri, la Washington, cu oficiali ai Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA). Modificările trebuie aprobate de FAA, care îşi va da acordul doar dacă testele vor arăta că bateriile funcţionează corect.

Totodată, va fi nevoie de acordul secretarului american pentru Transporturi, Ray LaHood, care a declarat anterior că avioanele 787 nu vor zbura până ce Statele Unite vor avea încredere în proporţie de 1000% că sunt sigure.

FAA a consemnat la sol toate avioanele Dreamliner pe 16 ianuarie, după un incendiu izbucnit la bordul unui 787 al Japan Airlines parcat la Boston, în timp ce un alt 787, operat de All Nippon Airways, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă în Japonia.

Boeing a livrat până în prezent 50 de avioane 787 şi mai are comenzi pentru 800.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia