Prima pagină » Politic » Elena Udrea l-a botezat pe copilul preşedintelui PMP Cluj, Adrian Gurzău

Elena Udrea l-a botezat pe copilul preşedintelui PMP Cluj, Adrian Gurzău

Liderul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, l-a botezat, duminică, într-o bisericuţă veche din Parcul Etnografic, din Cluj, pe băieţelul lui Adrian Gurzău, preşedintele organizaţiei locale a PMP, la slujba de botez participând câţiva membri ai familiei şi prieteni apropiaţi ai soţilor Gurzău.
Elena Udrea l-a botezat pe copilul preşedintelui PMP Cluj, Adrian Gurzău
13 iul. 2014, 19:45, Politic

Elena Udrea a spus, după slujba de botez, că finul său, George, a fost foarte cuminte, însă ea nu s-a descurcat atât de bine cu îmbrăcatul şi dezbrăcatul micuţului, aşa că a ajutat-o mămica acestuia.

“Nu a plâns aproape deloc, a fost foarte interesat de ce s-a întâmplat în biserică, e foarte cuminte. Este al cincilea copil pe care l-am botezat şi mă bucur că este un băieţel, frumos, sănătos şi este vesel. Iar părinţii îmi sunt prieteni, sper să fim apropiaţi şi pe mai departe, aşa cum ne-a spus preotul în biserică pentru a supraveghea evoluţia copilului. Eu sunt deja obişnuită să fiu naşă, însă nu îmi iese niciodată prea bine partea cu îmbrăcatul, dezbrăcatul copilului, dar m-a ajutat tânăra mămică, care, deşi nu are experienţă, imediat s-a descurcat”, a spus Elena Udrea la ieşirea din biserică.

Udrea a ajuns în Parcul Etnografic al Transilvaniei, unde l-a botezat pe fiul liderului PMP Cluj, Adrian Gurzău, cu o mică întârziere, după sosirea soţilor Gurzău şi a unei alte perechi de naşi. La sosire, Udrea a declarat că este emoţionată, dar că are încredere că finuţul său va fi cuminte şi că i-a adus, ca dar de botez, “un costumaş drăguţ în care George a fost adus la biserică”.

“Am emoţii, dar l-am cunoscut pe finuţul meu aseară, (n.red. – sâmbătă seară) pe George, şi este atât de cuminte, încât sunt convinsă că o să mă descurc în calitate de naşă”, a spus Elena Udrea înainte de începerea slujbei de botez.

Adrian Gurzău, liderul PMP Cluj, a declarat că a invitat-o pe Elena Udrea să îi boteze copilul “în calitate de colegă” şi că aceasta “a acceptat categoric”.

Înainte de a-l boteza pe fiul lui Adrian Gurzău, Elena Udrea a participat, în aceeaşi zi, la sărbătoarea populară de la Crucea Iancului din Mărişel, judeţul Cluj, un eveniment tradiţional anual, în cadrul căruia moţii îl comemorează pe Avram Iancu.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da