Prima pagină » Știri externe » Guvernatorul statului american Oregon a demisionat în urma unui scandal de corupţie

Guvernatorul statului american Oregon a demisionat în urma unui scandal de corupţie

Guvernatorul John Kitzhaber şi-a anunţat demisia vineri, afirmând că a "devenit o povară" pentru statul Oregon, dar a insistat că este nevinovat de orice acuzaţie care i se aduce în ancheta penală de după un scandal privind la rolul jucat de logodnica sa în cadrul administraţiei, relatează CNN.
Guvernatorul statului american Oregon a demisionat în urma unui scandal de corupţie

„Am avut întotdeauna cel mai profund respect faţă de remarcabila instituţie reprezentată de Legislativul din Oregon şi faţă de funcţia de guvernator”, a declarat Kitzhaber, în vârstă de 67 de ani, într-un mesaj înregistrat. „Nu pot fi, cu conştiinţa împăcată, elementul care le perturbă. Am încercat întotdeauna să fac ceea ce este bine, iar acum lucrul corect este să demisionez”, a adăugat el.

Demisia urmează să intre în vigoare miercuri, când Secretarul de Stat democrat Kate Brown va prelua postul. Human Rights Campaign, cea mai importantă organizaţie care apără drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), şi-a exprimat satisacţia faţă de ascensiunea primei guvernatoare care-şi asumă bisexuaitatea din istoria Statelor Unite.

Decizia lui Kitzhaber de a demisiona nu constituie o surpriză, după ce îndemnurile în acest sens s-au multiplicat, în urma unor informaţii potrivit cărora logodnica sa, Clivia Lynne Hayes, i-a oferit servicii de consultanţă atât lui cât şi unor funcţionari din domeniul politicilor de urgenţă şi că era plătită de un grup de lobby în acest sens.

Procurorul general al statului a lansat o anchetă penală în acest caz luni, iar joi noaptea poliţişti de la nivelul statului l-au aşteptat la locuinţa sa din regiunea oraşului Portland, în zadar însă.

Demisia a fost anunţată după ce Departamentul Serviciilor Administrative al statului le-a trimis citaţii atât lui Kitzhaber, cât şi lui Hayes. Citaţiile vizează e-mailuri, scrisori şi informaţii financiare cu privire la o serie de activităţi.

Este un final de carieră dramatic pentru un guvernator care a obţinut în urmă cu doar trei luni cel de-al patrulea mandat consecutiv, o victorie fără precedent în Oregon, comentează CNN

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia