Prima pagină » Sport » Steaua a reuşit eventul după 17 sezoane şi prima „triplă” din România

Steaua a reuşit eventul după 17 sezoane şi prima „triplă” din România

Echipa Steaua, care joi a obţinut titlul de campioană, a câştigat duminică şi Cupa României-Timişoreana, reuşind să realizeze eventul pentru prima oară după 17 sezoane.
Steaua a reuşit eventul după 17 sezoane şi prima
Luminita Turcu
31 mai 2015, 23:10, Sport

Steaua a câştigat Liga I la două puncte diferenţă faţă de ASA Târgu Mureş, iar duminică s-a impus în finala Cupei cu Universitatea Cluj, scor 3-0.

Echipa stelistă a câştigat în acest sezon şi Cupa Ligii, realizând o „triplă” istorică în campionatul românesc.

Ultima oară când a reuşit eventul a fost în sezonul 1996-1997, când Steaua a trecut în campionat şi finala Cupei de FC Naţional.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia