Avionul de tip Cessna 310, cu cinci oameni la bord, a căzut în apropiere de aeroportul din Riverside, iar două case au fost lovite, a declarat Ian Gregor, purtător de cuvânt al Aviaţiei Federale. Aparatul decolase de la Riverside cu destinaţia San Jose.
„Nu putem spune dacă victimele au fost în casă sau sunt din avion” , a afirmat Michael Moore, şeful pompierilor care au intervenit pentru stingerea incendiului care s-a declanşat după impactul aronavei cu solul.
Oficialul a mai declarat că în avion se aflau doi adulţi şi trei adolescenţi, din aceeaşi familie, care mergeau spre casă după ce au participat la un concurs de majorete.
Un adolescent a fost scos din avion şi a fost transportat la spital cu răni minore.
Pompierii au mai descoperit o persoană rănită în incinta unei case distruse în urma incidentului aviatic, victima fiind transportată la un spital din San Bernardino unde a fost operată.
Autorităţile sunt în căutarea a trei până la cinci persoane despre care se crede că se aflau în interiorul sau în apropierea caselor afectate de prăbuşirea avionului.
Citeşte şi: FOTO, VIDEO Accident aviatic: Un avion s-a prăbuşit peste un mall din apropierea aeroportului din Melbourne/ Autorităţile nu au găsit supravieţuitori
Citeşte şi: VIDEO Un avion de pasageri a fost escortat de aeronave militare, deasupra Germaniei. Avionul probabil traversase spaţiul aerian al României
Citeşte şi: VIDEO Un avion de pasageri a fost escortat de aeronave militare, deasupra Germaniei. Avionul probabil traversase spaţiul aerian al României
Citeşte şi: Interacţiune „nesigură” între un avion militar american şi unul chinez deasupra Mării Chinei de Sud