Prima pagină » Sport » Vladimir Putin susţine că Rusia nu a avut niciodată un program de dopaj sponzorizat de stat

Vladimir Putin susţine că Rusia nu a avut niciodată un program de dopaj sponzorizat de stat

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, miercuri, că Rusia nu a avut niciodată un program de dopaj sponsorizat de stat, după ce Asociaţia Organizaţiilor Naţionale Anti-Doping a solicitat suspendarea temporară a Rusiei în sportul internaţional, informează Reuters.
Vladimir Putin susţine că Rusia nu a avut niciodată un program de dopaj sponzorizat de stat
Denis Şchiopu
01 mart. 2017, 12:38, Sport

„În Rusia nu am avut niciodată, nu avem şi sper că nu vom avea un program de dopaj sponsorizat de stat. Din contră, va exista doar lupta împotriva dopajului”, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru presa din ţara sa, citat de Reuters.

Putin a precizat că au existat doar cazuri indivudale de dopaj sportiv în Rusia, lucru care a arătat că sistemul aflat în vigoare la vremea respectivă nu a funcţionat, astfel că a fost implementat unul nou.

Asociaţia Organizaţiilor Naţionale Anti-Doping a cerut, în ianuarie, suspendarea Rusiei din toate competiţiile sportive internaţionale, până când se va dovedi că această ţară a implementat şi adoptat un sistem credibil antidopaj.

Peste 1.000 de sportivi ruşi au făcut parte dintr-un program de dopaj sponsorizat de către statul rus între 2011 şi 2015, potrivit unui raport cerut de Agenţia Mondială Antidoping şi publicat în decembrie 2016.

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da