Conform unor oficiali, citaţi de Reuters, acţiunile de acest fel fac parte din încercarea Administraţiei Donald Trump de a creşte aplicarea legii în privinţa imigraţiei şi de forţa statele, ce s-au opus în trecut, de a prelua naţionalii deportaţi din SUA.
Decizia de excludere a Irakului de pe listă a fost luată la solicitarea Pentagonului şi Departamentului de Stat, care au evidenţiat rolul important al Bagdadului în operaţiunile militare contra reţelei teroriste Stat Islamic.
Majoritatea celor arestaţi deţin condamnări penale pentru infracţiuni precum crime, violuri, asalturi, răpiri, furturi, trafic de droguri.
Un oficial irakian a declarat că delegaţii diplomatice şi consulare vor colabora cu autorităţile americane pentru a emite documente de călătorie pentru cei ce urmează a fi deportaţi.
Citeşte şi: SANCŢIUNI împotriva Rusiei, aprobate de Senatul american ca ripostă faţă de interferenţele Moscovei în alegerile din SUA/ Hackeri ruşi ar fi accesat sistemul de votare din aproape fiecare stat american
Citeşte şi: ATAC cu rachetă asupra unei nave a Emiratelor Arabe, ancorată în Yemen: O persoană a fost rănită
Citeşte şi: Jean-Claude Juncker: UE nu va lua în considerare sugestia de a renegocia termenii Acordului de la Paris