„Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenţie şi tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă. Astfel au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate milioane de vieţi şi s-a îmbunătăţit semnificativ calitatea vieţii oamenilor. Vaccinurile sunt de o importanţă deosebită în prevenirea unor boli şi epidemii care pot ameninţa viaţa unor segmente foarte largi de populaţie, contribuind astfel la apărarea darului sacru al vieţii umane. În acest sens, părinţii au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea copiii şi de-a salva viaţa acestora în caz de boală, vaccinarea copiilor având un rol important în apărarea vieţii şi a sănătăţii acestora”, transmite Patriarhia Română printr-un comunicat de presă.
De asemenea, Biserica anunţă că susţine programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice, atrăgând atenţia asupra asigurărilor şi informării de care au nevoie părinţii.
„Părinţii copiilor trebuie să primească asigurări din partea autorităţilor competente şi a companiilor farmaceutice asupra faptului că vaccinurile provin din surse sigure şi că sunt stabilite responsabilităţile producătorilor şi ale autorităţilor publice pentru erorile medicale şi efectele secundare ale vaccinurilor, în cazul în care acestea apar. Este în beneficiul copiilor şi al familiilor din Romania să existe o informare precisă, detaliată şi transparentă cu privire la toate activităţile cuprinse în procesul de vaccinare. Cunoaşterea normelor de siguranţă şi de calitate care sunt respectate în fabricarea, transportarea şi administrarea vaccinurilor va convinge pe mai mulţi părinţi să ia decizia vaccinării copiilor”, mai precizează Biserica.
Potrivit oficialilor din coaliţia de guvernare, legea vaccinării este aproape de forma finală.
Citeşte şi: Reacţia Parchetului General, după refuzul CSM de a sesiza CCR: Cererea comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 se află în analiză
Citeşte şi: VIDEO | Incendiu puternic în Galaţi la o hală de producţie a hârtiei şi maselor plastice
Citeşte şi: Relu Fenechiu a aflat că va fi eliberat din închisoare în timp ce se afla ”în libertate”
Citeşte şi: Ludovic Orban, preşedintele PNL: Motivul neadoptării OUG privind vaccinarea obligatorie, incapacitatea de a asigura vaccinurile
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI | Un preot din Cluj, despre Untold: „Aţi spurcat oraşul nostru. Untold e închinat lui Satan”
Citeşte şi: DEZASTRU în agricultură din cauza temperaturilor extreme | Cum afectează canicula culturile de legume, porumb, floarea-soarelui şi soia
Citeşte şi: Emmanuel Macron va efectua o vizită în România pe 24 august/ Preşedintele Franţei va aborda subiectul forţei de muncă ieftine în cadrul vizitei din Europa de Est
Citeşte şi: Olimpiada Internaţională de Lingvistică, una dintre cele mai interesante competiţii din lume: O medalie de aur şi trei de bronz, obţinute de elevii români. Unde s-au pregătit aceştia