Prima pagină » Social » Un bebeluş a murit la scurt timp după ce a fost scos din cristelniţă. Poliţia a deschis dosar penal

Un bebeluş a murit la scurt timp după ce a fost scos din cristelniţă. Poliţia a deschis dosar penal

Poliţiştii ieşeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bebeluş de doar două luni a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, la scurt timp după botez, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un bebeluş a murit la scurt timp după ce a fost scos din cristelniţă. Poliţia a deschis dosar penal
Ilinca Nazarie
18 sept. 2017, 12:48, Social

Incidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea ieşeană Curături, din comuna Ciurea.

Potrivit unor surse locale, bebeluşului i-ar fi fost rău de dinainte de slujba de la biserică, iar după ce a fost scos din cristelniţă plângea fără oprire.

Speriaţi, naşul şi tatăl au sunat la ambulanţă şi copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie.

”Copilul a ajuns în stop cardio-respirator, cu manevrele de resuscitare începute, nu a răspuns la manevre, s-a declarat decesul. Necropsia urmează să stabilească exact cauza morţii.”, a declarat dr. Solange Roşu, medic şef Upu Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi.

Poliţiştii ieşeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

 

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da