Mihai Şora, la 101 ani, constată: „28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României”.
Redăm în continuare mesajul său integral publicat pe Facebook,
„Dragi prieteni, am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii şi, în orice caz, menită să ţină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceauşismului târziu, un reflex condiţionat pentru mulţi oameni, – de la vecinul din bloc, şeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care îşi turna tatăl, tatăl care îşi nenorocea copilul.
Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondenţa citită şi tradusă… (– da, Securitatea avea angajaţi care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi).
Dosarele deschise pe numele meu şi aflate în arhiva CNSAS sunt multe, copleşitoare.
Aşa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franţa, îl studiam pe Pascal.
Aşa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker şi acoliţilor săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franţa într-o excursie, după zece ani de absenţă, să-mi văd părinţii, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioţi“, expediată chiar de la Paris.
Aşa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Şi tot aşa am aflat (şi retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinţilor săi.
Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am văzut multe.
Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înţeleg şi noile tehnologii, începând cu feisbucul.
Ieri am trimis o copie după buletinul meu undeva, în eter, şi iată că s-au redeschis porţile, iar contul meu a fost deblocat.
Este marţi, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României.”
Citeşte şi: Proteste faţă de Guvern în marile ORAŞE. La 101 de ani, filozoful Mihai Şora a fost în stradă. La Cluj, printre colinde de Crăciun se cer demisii/ Număr mare de oameni la Sibiu
Citeşte şi: Filosoful Mihai Şora: La 100 de ani ai României şi ai mei, viitorul stă deschis în faţa ţării
Citeşte şi: Meghan Markle şi prinţul Harry se căsătoresc la primăvară. Povestea emoţionantă a inelului de logodnă | FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Cum va fi vremea de 1 Decembrie
Citeşte şi: Ziua naţională 2017. Cât de grandioasă va fi anul acesta parada de 1 decembrie. Mii de militari vor defila în Piaţa Arcul de Trimuf. IMAGINI de la repetiţii