Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, scandalul s-a produs, miercuri, într-un sens giratoriu, de pe bulevardul Constantin Brâncuşi, din Târgu-Jiu, în apropierea sediului Inspectoratului de Poliţie.
În urma anchetei s-a stabilit că doi şoferi s-au şicanat în trafic, după care s-au tamponat, iar în final au oprit maşinile în sensul giratoriu şi s-au luat la bătaie. La conflict au participat şi pasagerii, iar poliţiştii au intervenit să îi despartă.
”În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, pe bulevardul Constantin Brâncuşi, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în care se mai aflau doi tineri de 20 şi 28 de ani, a pătruns pe contrasens acroşând un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Câlnic, în care se mai aflau doi tineri de 16 şi 24 ani, după care între ocupanţii celor două autoturisme a avut loc un conflict. În conflict, conducătorul auto de 20 de ani a fost agresat fizic de conducătorul auto de 26 de ani, provocându-i mai multe leziuni, după care, împreună cu ceilalţi tineri din autoturism, au distrus geamurile autoturismului victimei cu un obiect contondent. Ulterior, poliţiştii au stabilit că la conflict a mai participat şi un tânăr de 24 de ani, din comuna Runcu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Şase persoane au fost conduse la audieri, la sediul IPJ Gorj, patru dintre acestea fiind reţinute pentru 24 de ore. În apropierea sensului giratoriu au fost găsite mai multe bâte şi un cuţit.
”În baza probatoriului administrat în dosar, faţă de trei tineri de 20, 26 şi 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu şi faţă de tânărul de 24 de ani din comuna Runcu, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a mai declarat Andrei Lazăr.
Cercetările pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi distrugere continua.
 Citeşte şi: Noaptea Muzeelor 2018 | Peste 150 de muzee vor putea fi vizitate sâmbătă   noaptea. Noutăţile evenimentului   
 Citeşte şi: Dăncilă, despre scrisoarea   Corinei Creţu în care se vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE: Este o evaluare pe anul trecut. Vom avea o discuţie   
 Citeşte şi: Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DIICOT, va   fi intervievat de către CSM pe 5 iunie   
 Citeşte şi: Dăncilă lămureşte dacă preşedintele i-a cerut demisia la întâlnirea faţă în faţă   de la Cotroceni   
 Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii: Nu am rezolvat problema   şpăgii din spitale. Cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul   
 Citeşte şi: Dragnea, despre o eventuală contributivitate zero la pilonul II de pensii: O   prostie şi o minciună