Clarificările vin în contextul în care în ultimele zile au existat contradicţii cu privire la o posibilă decizie pe care ALDE european o va lua în privinţa partidului din România.
Deputatul USR Cristian Ghinea a vorbit despre o posibilă excludere, la propunerea unui partid spaniol, Ciudadanos, lucru contrazis însă de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE. Acesta din urmă a declarat că lucrurile au fost clarificate, în luna aprilie, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii ALDE Europa, care a realizat un raport ce prevederea menţinerea formaţiunii conduse de Tăriceanu în ALDE Europa.
Acum reprezentantul ALDE european spune că situaţia va fi totuşi discutată, însă nu la propunerea formaţiunii din Spania, ci a unui politician austriac care a solicitat acest lucru după protestele violente din 10 august de la Bucureşti.
Beate Meinl-Reisinger, lider al formaţiunii Forumul Liberal Noua Austrie (NEOS), i-a trimis o scrisoare preşedintelui grupului european ALDE, Hans van Baalen, în care cere excluderea formaţiunii omonime din România.
„Într-adevăr, confirm că în cadrul Consiliului ALDE de vineri, 9 noiembrie, este pe agendă excluderea ALDE România, o solicitare făcută nu de partidul spaniol Ciudadanos, ci de partidul liberal din Austria. Consiliul va decide dacă va fi doar o dezbatere, dar ei sunt în măsură să decidă, dar nu pot specula ce vor face. Au trei opţiunii – pot ţine cont de recomandarea făcută de autorii scrisorii, o pot ignora sau pot găsi o cale de mijloc. Nu au nicio obligaţie să pună în aplicare. Va fi pe agendă şi va fi discutat subiectul. Consiliul din Madrid poate lua decizia finală de a exclude sau nu ALDE România, nimeni altcineva”, a afirmat Didrik de Schaetzen, şeful departamentului de comunicare al ALDE european.
Citeşte şi: Guy Verhofstadt, preşedintele grupului ALDE, în dezbaterea din PE privind situaţia din România: Slăbirea procurorilor aş zice că e în stil ungaro-polonez
Citeşte şi: Comisarul european pentru Buget acuză: Unele ţări din Europa, printre care şi România, vor să slăbească sau să DISTRUGĂ proiectul UE/ Europarlamentar ALDE: Face declaraţii alarmiste şi fără fundament
Citeşte şi: Tăriceanu, despre impozitarea nunţilor: Sistemul acesta de delaţiune nu îmi place/ Legea spălării banilor trebuie să respecte principiile statului de drept
Citeşte şi: Tăriceanu, despre remaniere: Am discutat cu Liviu Dragnea. ALDE nu remaniază pe nimeni/ Ce spune despre listele pentru europarlamentare