Guvernul a luat, în şedinţa de astăzi, mai multe măsuri pentru fermieri. Astfel, termenul de depunere a cererilor unice de plată se prelungeşte până pe 15 iunie. O altă măsură prevede birocraţia în   vederea eliberării adeverinţelor pentru beneficiarii schemelor de plată. 
     
   ADRIAN OROS: Guvernul a adoptat în această seară o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020.   Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţin de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu covid. De asemenea, am simplificat foarte mult   procedurile de depunere a acestor cereri, ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de către centrele noastre APIA. O altă măsură este aceea că din 15 mai, prin APIA,   eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată   
     
   O altă măsură adoptată de Guvern prevede accesarea de către fermieri a creditelor pentru activităţi curente. 
     
   ADRIAN OROS:  Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot obţine o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvenţiilor   pe care noi le acordăm anul acesta. Dobânda fiind ROBOR + maxim 2% .