Prima pagină » Coronavirus » Fotbaliştii din primele trei eşaloane vaccinaţi cu schema completă, peste media naţională

Fotbaliştii din primele trei eşaloane vaccinaţi cu schema completă, peste media naţională

Fotbaliştii din primele trei eşaloane vaccinaţi cu schema completă, peste media naţională
Cosmin Pirv
01 nov. 2021, 17:50, Sport

„În acest moment, în primele trei eşaloane fotbalistice ale României, adică la cele 136 de formaţii, peste 50% dintre jucători sunt vaccinaţi cu schema completă. Procentul este superior ratei de vaccinare la nivel naţional, care se află sub 40%! În ceea ce priveşte staff-ul (tehnic, suport sau medical), procentul este de peste 80%”, a transmis FRF.

Mai mult, sunt cinci formaţii, două în Liga 2 şi trei în Liga 3, ale căror delegaţii sunt vaccinate în proporţie de 100%.

La nivelul FRF, 95% dintre angajaţi sunt vaccinaţi, iar în cadrul staff-urilor tuturor echipelor naţionale procentul este de 100%. În plus, la ultima acţiune a primei reprezentative, procentul jucătorilor vaccinaţi a fost de aproape 80%.

În ceea ce priveşte arbitrii, FRF anunţă că la Liga 1 98,25% este procentul celor vaccinaţi. Astfel, dintr-un total de 57 de persoane una singură nu este vaccinată, fiind însă în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi de la testarea pozitivă Covid-19.

La Liga 2, din cei 87 de arbitri doar 5 nu sunt vaccinaţi, un procent de 94,25%, iar la Liga 3 procentul este de 82,07%, mai exact sunt 45 de arbitrii din cei 251 care încă nu s-au vaccinat.

Referitor la observatorii de arbitri, dintr-un total de 141 de persoane, în toate cele trei eşaloane, 34 încă nu s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, rezultând un procent de 75,9%.

„Traversăm din nou o perioadă grea la nivel naţional, iar în ceea ce priveşte sportul din România arenele sportive sunt din nou închise. Trebuie să avem încredere în oamenii de ştiinţă! Astfel, Federaţia Română de Fotbal face apel către toţi practicanţii şi suporterii fotbalului să urmeze recomandările experţilor care stau în spatele dezvoltării vaccinului. Vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viaţă normală”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

FRF a demarat în februarie 2021 campania „Fotbalul se vaccinează”, un apel pentru membrii familiei fotbalului românesc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia