Prima pagină » Știri externe » Adunarea Generală a ONU cere din nou retragerea trupelor ruse din Ucraina

Adunarea Generală a ONU cere din nou retragerea trupelor ruse din Ucraina

Adunarea Generală a ONU cere din nou retragerea trupelor ruse din Ucraina, 141 din 193 de ţări membre votând pentru condamnarea invaziei Moscovei.

ONU a votat joi cu o majoritate covârşitoare să ceară Rusiei retragerea imediată şi necondiţionată din Ucraina, marcând împlinirea unui an de la război cu un apel la pace, notează AFP.

141 de membri au votat pentru rezoluţie, 7 s-au opus şi 32 s-au abţinut, inclusiv China şi India.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat: „Prin votul în favoarea rezoluţiei de astăzi a Adunării Generale a ONU, 141 de state membre ale ONU au arătat clar că Rusia trebuie să pună capăt agresiunii sale ilegale. Integritatea teritorială a Ucrainei trebuie restabilită. La un an după ce Rusia şi-a lansat invazia la scară largă, sprijinul global pentru Ucraina rămâne puternic”.

Cele 7 ţări care au votat împotriva rezoluţiei au fost Belarus, Mali, Nicaragua, Rusia, Siria, Coreea de Nord şi Eritreea, conform The Guardian.

Cum au votat statele membre: