Prima pagină » Social » Bărbatul acuzat că a sechestrat şi violat o femeie în Capitală a fost arestat preventiv

Bărbatul acuzat că a sechestrat şi violat o femeie în Capitală a fost arestat preventiv

Bărbatul acuzat că a sechestrat şi violat miercuri o femeie în locuinţa acestuia din Sectorul 5 al Capitalei a fost arestat preventiv.
Bărbatul acuzat că a sechestrat şi violat o femeie în Capitală a fost arestat preventiv
Cosmin Pirv
19 mart. 2023, 11:58, Social

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat duminică dimineaţa Poliţia Capitalei.

Sâmbătă, acesta fusese reţinut într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, violarea vieţii private şi ameninţare.

Conform poliţiştilor, miercuri, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată de o femeie, cu privire la faptul că, în luna septembrie a anului trecut, un bărbat cu care ar fi avut o relaţie ar fi sechestrat-o în timp ce se aflau în locuinţa acestuia, din Sectorul 5, ar fi constrâns-o prin acte de violenţă şi ameninţări să întreţină relaţii sexuale împotriva voinţei sale şi ar fi realizat mai multe materiale video ce o surprind în ipostaze indecendete şi denigrante.

De asemenea, până la data depunerii plângerii, bărbatul ar fi constrâns-o să nu încheie relaţia, ameninţând-o că va face publice imaginile video, demers pe care l-ar fi îndeplinit la data de 15 martie 2023.

Totodată, în aceeaşi zi, femeia ar fi primit ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea, prin intermediul unui apel telefonic.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da