Prima pagină » Social » Gabriela Firea: Este şocant gestul făcut de o familie de români stabilită în Spania

Gabriela Firea: Este şocant gestul făcut de o familie de români stabilită în Spania

„Este şocant gestul făcut de o familie de români stabilită în Spania: şi-au vândut fiica când aceasta avea doar 12 ani, pentru a stinge o datorie”, scrie ministrul Gabriela Firea pe Facebook.
Gabriela Firea: Este şocant gestul făcut de o familie de români stabilită în Spania
Andreea Tobias
30 mai 2023, 09:02, Social

„Autorităţile spaniole îi judecă acum pentru fapta petrecută în urmă cu aproape patru ani. Fata, împreună cu alţi doi fraţi se află în grija autorităţilor spaniole. Ministerul Familiei face toate demersurile ca aceşti copii să ajungă în grija rudelor din România. Acest abuz a avut loc în 2019, părinţii şi încă patru persoane au fost puse sub acuzare şi vor fi judecaţi în Cordoba în câteva zile. Riscă până la 25 de ani după gratii. În România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, aflată în coordonarea Ministerului Familiei, face încă din 2020 demersuri pentru ca toţi cei trei fraţi să fie repatriaţi”, spune Firea.

Ministrul condamnă cu fermitate orice formă de abuz şi violenţă domestică: „Sunt indignată că, în România acestor ani, există familii care îşi tratează copiii ca pe sclavi. Sunt gesturi pentru care nu am nicio clemenţă, atât ca femeie şi mamă, precum şi ca ministru. Aproape 70% dintre cei 42.000 de copii aflaţi în grija statului au ajuns aici din cauza sărăciei şi abuzurilor. Sunt categoric împotriva oricărui gen de violenţă sau abuz îndreptat împotriva copiilor şi a femeilor, în special. Cifrele înregistrate anul trecut sunt mai mult decât îngrijorătoare: 42 de femei şi patru copii au murit în urma bătăilor şi abuzurilor, iar aproape 40.000 de femei şi 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor. În primele patru luni ale acestui an, peste 3.000 dintre victimele violenţei şi abuzurilor în familie sunt copii”.

Potrivit Gabrielei Firea, „bătaia nu este ruptă din Rai, după cum nu sunt nici jignirea, abuzurile de orice fel, aşa cum încă mai cred unele persoane. Din cauza lor România este printre primele locuri în Europa din punct de vedere al cazurilor de violenţă înregistrate, trei sferturi fiind îndreptate asupra femeilor şi fetelor. Putem modifica şi legi în favoarea lor, dar cea mai importantă schimbare este cea de mentalitate a persoanelor care preferă să îşi impună voinţa cu pumnul. Şi, în acest demers, puteţi conta pe mine oricând ca aliat”.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia