Prima pagină » Știri externe » Mişcarea islamistă Hamas revendică atacul produs joi în Cisiordania

Mişcarea islamistă Hamas revendică atacul produs joi în Cisiordania

Grupul islamist palestinian Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a revendicat atacul produs joi în apropierea unei colonii din Cisiordania, subliniind că este o ripostă la operaţiunea israeliană din Jenin.
Mişcarea islamistă Hamas revendică atacul produs joi în Cisiordania

Atacul este o ripostă la operaţiunea militară israeliană, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei fundamentaliste Hamas, citat de site-ul Ynetnews.com.

Un cetăţean israelian a fost împuşcat mortal, joi, în apropierea unei colonii evreieşti din Cisiordania. Un islamist palestinian a deschis focul dintr-o maşină spre agenţi de securitate israelieni în apropierea coloniei evreieşti Kedumim, situată în nordul Cisiordaniei. Un agent de securitate israelian a fost ucis în atac. Autorul atacului a fost împuşcat mortal.

Incidentul a avut loc pe fondul tensiunilor extreme dintre israelieni şi palestinieni. Armata israeliană tocmai a efectuat o operaţiune de amploare în oraşul palestinian Jenin, soldată cu moartea a 12 palestineni şi rănirea altor aproximativ 100.

Vineri, forţele militare israeliene au efectuat un raid în oraşul palestinian Nablus, iar doi militanţi islamişti au fost ucişi.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da