Potrivit ANM, Codul galben vizează judeţele Covasna, Braşov, Prahova, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila şi Tulcea.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h). În intervale scurte de timp sau
prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină.
Avertizarea este valabilă miercuri între orele 12.00 şi 23.00.
De asemenea, până vineri, la ora 10.00, este în vigoare o informare meteorologică pentru întreaga ţară. Conform acesteia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20…40 l/mp şi vor fi vijelii şi grindină. Vremea se va răci accentuat în toate zonele, iar pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte.