Noua Zeelandă are o populaţie de 5,3 milioane de locuitori şi 23, 6 milioane de ovine, potrivit AP News.
Pentru fiecare neozeelandez există undeva 4,5 oi, după cum arată statisticile guvernamentale.
În 1982, statisticile indicau că numărul de oi pe cap de locuitor se ridica la 22. Numărul de oi din Noua Zeelandă era de 70 de milioane, iar numărul de locuitori ajungea la 3,2 milioane de persoane.
Creşterea ovinelor a fost activitatea principală a fermierilor din Noua Zeelandă. Se câştigau bani buni din vânzarea lânei, dar şi comercializarea cărnii de consum.
În prezent, preţurile la lână au scăzut, din cauza faptului că piaţa este dominată de fibre sintetice, lucru care i-a determinat pe fermierii neozeelandezi să schimbe destinaţia terenurilor.
Noua Zeelandă rămâne, însă, un principal producător de lapte pe piaţa exporturilor din domeniul agricol. Unii dintre fermieri au convertit terenurile, plantând păduri de pini, pentru exportul lemnului.