„Din punct de vedere al situației economice, lucrurile nu stau foarte bine. Pentru că, pe de-o parte, avem un deficit mare, trebuie să-l reducem. Și ceea ce am reușit în această primă perioadă a anului este să nu creștem deficitul. Dar nu am reușit să scădem acest deficit, ceea ce înseamnă că în perioada următoare va fi nevoie de unele măsuri care să corecteze parțial acest deficit. E greu de presupus că în jumătate de an vom putea să reducem două puncte procentuale de la 9% să spunem la 7%”, a spus Ilie Bolojan la Radio Europa Liberă.
Întrebat ce înseamnă aceste măsuri, el a răspuns: „Înseamnă că, foarte probabil, va trebui să avem o combinație, care înseamnă scăderi de cheltuieli, ceea ce ar fi trebuit să facem de ani de zile, pentru că nu trebuie să ne ascundem, finanțarea acestui deficit este o problemă delicată pentru noi. Și, deci, parte de combinație de scăderi de cheltuieli și sper să nu fim în situația, dar este posibil, să avem și măsuri de creștere a unor taxe și a unor impozite”.
El arată că după alegeri este nevoie de un guvern stabil care să se bazeze pe o majoritate parlamentară, „în așa fel încât să iei aceste măsuri”.
„Avem niște probleme legate de absorbția fondurilor europene, avem întârzieri pe PNRR, banii europeni sunt ca și sângele proaspăt în economie, ne ajută să ne menținem un nivel al investițiilor bun, ne ajută la rating, dar, pe de altă parte, avem și partea de consolidare fiscală, care ne este impusă nu nouă, tuturor țărilor europene, care au deficite foarte mari, în mod cronic”, a adăugat Ilie Bolojan.