Prima pagină » Economic » Tesla a pornit cu stângul în vânzarea SUV-ului său vedetă restilizat. Care ar putea fi cauza

Tesla a pornit cu stângul în vânzarea SUV-ului său vedetă restilizat. Care ar putea fi cauza

Tesla a lansat noul său Model Y cu finanțări extrem de atractive, inclusiv dobândă zero în unele țări europene, însă cererea SUV-ului său vedetă restilizat este mult sub așteptările investitorilor, care anticipau relansarea vânzărilor. Livrările totale ale Tesla în Europa și în China au continuat să scadă în luna aprilie, iar analiștii consideră că implicarea tot mai vizibilă a lui Elon Musk în politica de extremă dreapta este una dintre cauze, a relatat marți Reuters.
Tesla a pornit cu stângul în vânzarea SUV-ului său vedetă restilizat. Care ar putea fi cauza
Maria Miron
13 mai 2025, 16:30, Economic

Tesla întâmpină dificultăți în vânzarea versiunii restilizate a SUV-ului electric Model Y, lansat în luna ianuarie, în ciuda unor oferte financiare foarte atractive și a unei disponibilități imediate pe piețele-cheie din întreaga lume.

În SUA, compania oferă dobânzi de până la 1,99%, avans zero și reduceri de 2.000 de dolari pentru cumpărătorii care îi sunt deja clienți. În Europa, finanțarea este și mai atractivă: 0% dobândă și încărcare gratuită timp de doi ani la stațiile Tesla de mare viteză. În China, o piață esențială, unde competiția este acerbă, clienții pot beneficia de credit fără dobândă pentru 5 ani, dacă achiziționează mașina până la sfârșitul lunii iunie.

Stocurile nu sunt limitate, iar versiunea restilizată este disponibilă imediat în multe regiuni ale lumii, o situație cu totul diferită față de timpii lungi de așteptare pentru vechiul Model Y, care a fost cea mai vândută mașină din lume în anul 2024.

Implicarea lui Musk în politica de extremă dreapta afectează vânzările Tesla

Potrivit analiștilor, asemenea stimulente financiare, oferite la scurt timp după lansare, sunt neobișnuite și semnalează o problemă de cerere: „De ce ai oferi reduceri și stimulente chiar de la început? Mai ales când marjele tale de profit sunt deja la cele mai scăzute niveluri din ultimii ani. Asta sugerează foarte clar că există o problemă de cerere”, a precizat Loren McDonald, analistul-șef al Paren, firmă de date specializată în colectarea și analiza informațiilor despre vehiculele electrice.

Vânzările Tesla au scăzut în aprilie atât în Europa, cât și în China, iar datele arată că tot mai mulți clienți aleg să-și schimbe Tesla cu alte mărci. Implicarea tot mai vizibilă a lui Elon Musk în politica de extremă dreapta este un factor care ar fi înstrăinat o parte din clienții liberali ai companiei, iar directorul financiar al companiei, Vaibhav Taneja, a recunoscut că „ostilitatea față de brand a afectat vânzările în anumite piețe”.

SUV-ul Model Y restilizat oferă multiple îmbunătățiri, printre care un ecran tactil în spate, iluminare ambientală și o nouă bandă luminoasă frontală, însă specialiștii spun că schimbările nu sunt suficient de radicale pentru a diferenția modelul într-o piață în care acum există aproape 30 de concurenți direcți doar în SUA.

În încercarea de a atrage noi cumpărători, Tesla a introdus recent o variantă mai ieftină, cu tracțiune pe spate, semn că mizează tot mai mult pe factorul preț pentru a-și menține vânzările pe linia de plutire.