Președintele ceh a subliniat că încă este deficitară coordonarea cu Statele Unite.
Într-un interviu pentru Agenția Cehă de Știri, Petr Pavel a spus că declarațiile recente făcute de Trump par „o expresie a frustrării că lucrurile nu merg așa cum a sperat – și anume, că va putea ajunge rapid la un acord cu președintele (Vladimir) Putin și va putea declara pacea în Ucraina, restabilind în același timp relațiile economice cu Rusia”.
Președintele ceh a mai subliniat că Rusia trage în mod clar de timp, subliniind că Moscova vorbește despre pregătirea unui memorandum „care ar putea duce în cele din urmă la negocieri”, în loc să intre în discuții reale, potrivit Euractiv.
Totodată, Petr Pavel a adăugat faptul că Europa trebuie să exercite o presiune unită asupra Rusiei, pentru a o determina să se așeze la masa negocierilor.
„Cred că a sosit în sfârșit momentul să avem o conversație foarte serioasă cu aliații noștri americani despre cum să concepem măsuri economice și financiare de un asemenea calibru încât Rusia să simtă cu adevărat impactul acestora”, a conchis el.