Prima pagină » Politic » Ilie Bolojan a comentat reacțiile susținătorilor lui George Simion: Nu e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci

Ilie Bolojan a comentat reacțiile susținătorilor lui George Simion: Nu e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci

„Nu cred că e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci”, declară miercuri preşedintele
Ilie Bolojan a comentat reacțiile susținătorilor lui George Simion: Nu e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Iris Duțescu
21 mai 2025, 17:16, Politic

Întrebat despre faptul că mai mulţi simpatizanţi şi membri AUR au publicat pe reţelele de socializare, în urma alegerilor, clipuri video în care îşi tăiau actele de identitate, Bolojan a declarat: „nu cred că e recomandat să îţi tai paşaportul, că trebuie să ţi-l refaci, dar cred că e recomandat ca cel care câştigă alegerile să fie conştient că există mulţi oameni care nu l-au votat, care trebuie respectaţi”.

Preşedintele interimar a adăugat că „trebuie văzut care sunt motivele pentru care aceşti oameni au votat într-un fel sau altul”.

„Ca oameni responsabili, trebuie să vedem, aşa cum am spus, cum putem apropia cele două românii, cum putem scădea tensiunea din societate, cum putem reda încrederea. Asta trebuie să o facem fiecare acolo unde suntem, indiferent că sunt alegeri locale, într-o localitate mai mică sau mai mare, sau sunt alegeri prezidenţiale în România”.

El a subliniat că „acest lucru este valabil peste tot şi atunci când eşti într-o funcţie publică, nu joci doar pentru electoratul tău sau cel care te-a votat, ci joci pentru toată comunitatea”.