Prima pagină » Economic » Peste 310 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă destinată autoconsumului

Peste 310 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă destinată autoconsumului

Ministerul Energiei a lansat al doilea apel de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producție a energiei din surse regenerabile, finanțat prin Fondul pentru Modernizare.
Peste 310 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă destinată autoconsumului
Radu Mocanu
22 mai 2025, 12:05, Economic

Apelul de proiecte se adresează companiilor și regiilor autonome care doresc să dezvolte proiecte de producere a energiei electrice din surse regenerabile, exclusiv pentru consum propriu. Scopul principal al programului este de a contribui la creșterea independenței energetice și la reducerea emisiilor de carbon, în linie cu obiectivele climatice ale României.

Bugetul total al apelului este echivalentul în lei a sumei de 310 milioane de euro și vizează sprijinirea investițiilor în energie solară, atât pentru capacități sub 5 MW cât și peste acest prag, dar și în energie eoliană și hidroenergie.

„Este o oportunitate reală pentru întreprinderile din România, indiferent de dimensiune, să își producă energia necesară, să reducă costurile și să contribuie activ la atingerea obiectivelor climatice”, a declarat ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Documentele programatice și ghidul solicitantului pot fi consultate pe site-ul Ministerului Energiei, în secțiunea dedicată Fondului pentru Modernizare.