Prima pagină » Social » SUA: Atac armat in Philadelphia, doi oameni au murit, nouă sunt răniți

SUA: Atac armat in Philadelphia, doi oameni au murit, nouă sunt răniți

Un atac armat a avut loc într-un parc din Philadelphia în timpul unui eveniment public. Incidentul s-a produs luni seara. Doi oameni au murit și nouă sunt răniți, au anunțat marți, polițiștii americani.
SUA: Atac armat in Philadelphia, doi oameni au murit, nouă sunt răniți
Sursa: X
Petru Mazilu
27 mai 2025, 10:45, Social

Incidentul a avut loc în Parcul Fairmount din Philadelphia. În parc se aflau numeroase persoane care participau la evenimentul dedicat Zilei Memoriale. Două persoane au fost ucise și alte nouă, inclusiv trei adolescenți, au fost rănite, au anunțat polițiștii, potrivit Reuters.

Toți cei nouă răniți sunt în stare stabilă. Un bărbat și o femeie, ambii adulți, au murit, a explicat un polițist.

„Nu am recuperat nicio armă în acest moment și nu au fost făcute arestări”, a mai transmis polițistul.

Ziua Memorială, sărbătorită în ultima luni din mai, este o sărbătoare națională în SUA dedicată onorării personalului militar care a murit în timpul operațiunilor.