Miercuri, în cadrul primei conferințe de presă susținute de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni în calitate de președinte, Nicușor Dan a precizat că până în prezent nu a cerut lămuriri din partea serviciilor de informații și nici nu a ridicat subiectul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
„Nu, până în momentul de față vă mărturisesc că nu am avut timp să fac asta. M-am preocupat de deficit de guvern și de obligațiile externe pe care le-am avut”, a precizat președintele.
Totuși, Nicușor Dan a dat asigurări că situația va fi tratată cu prioritate în perioada următoare. „E o chestiune de una-două săptămâni cât o să mai fiu implicat în problemele acestea și imediat după, cum am spus mai devreme, de justiție, asta o să fie o preocupare importantă”.
Întrebat dacă va ridica problema în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, președintele a indicat că va începe mai întâi o serie de discuții informale: „Voi încerca mai întâi să înțeleg, într-un dialog pe care încă nu l-am avut cu toate instituțiile implicate, să înțeleg ce s-a întâmplat și, în măsura în care este nevoie ca această discuție să fie oficială în CSAT”.