Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a invocat „ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu” drept motiv pentru care Trump își scurtează participarea la summitul din Canada.
„Președintele Trump a avut o zi excelentă la G7, semnând chiar și un acord comercial important cu Regatul Unit și premierul Keir Starmer. S-au realizat multe, dar din cauza situației din Orientul Mijlociu, președintele Trump va pleca în această seară după cina cu șefii de stat”, a scris Leavitt pe X.
Trump era programat să părăsească Canada marți, după o conferință de presă.
Cu puțin timp înainte ca purtătoarea de cuvânt a Casei Albe să anunțe plecarea sa devansată, Trump a postat pe Truth Social: „Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul!”, în contextul escaladării conflictului dintre Iran și Israel.