În timp ce Bulgaria se apropie de intrarea în zona euro, Guvernul bulgar încă se confruntă cu provocarea de a câștiga de partea sa opinia publică, potrivit politicienei bulgare Eva Maydell, membră în Parlamentul European, dar și raportor pentru raportul de adoptare al monedei unice.
Marți, Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare a votat în Parlamentul European, cu o largă majoritate, raportul în care se recomandă ascensiunea Bulgariei la zona euro. Raportul a trecut cu 36 de voturi pentru, trei voturi împotrivă, dar și patru abțineri, potrivit Euronews.
Intrarea Bulgariei în zona euro a fost sprijinită de Consiliul Miniștrilor în Economie și Finanțe din UE în 20 iunie și va mai fi discutată vineri în Consiliul European și ulterior va fi aprobată formal de Parlamentul European la întâlnirea de plen care se va desfășura în 7 iulie, la Strasbourg.
După votul Consiliului Miniștrilor, Maydell a îndemnat forțele pro-Europene din Bulgaria să demonstreze unitate politică și responsabilitate, după mai mult de cinci ani de instabilitate internă.
„Sper ca forțele pro-Europene să poată uni și asigura stabilitate, pentru a facilita o tranziție ușoară la adoptarea monedei euro în Bulgaria”, a declarat politciana bulgară Eva Maydell pentru Euronews.
Totuși, opinia publică din Bulgaria este divizată cu privire la adoptarea monedei unice. O mare parte din populație prezintă îngrijorare pentru cu privire la o posibilă scădere a puterii de cumpărare.
Maydell a luat în vedere aceste îngrijorări, precizând că există cetățeni care ar prefera să rămână la moneda bulgară Leva.
Fostul prim-ministru bulgar Boyko Borissov a fost forțat în 2013 să demisioneze din cauza măsurilor de austeritate impuse de guvernul condus de el. Atunci, măsurile au fost aprobate pentru pregătirea intrării Bulgariei în zona euro.
Astăzi, situația finanțelor publice din Bulgaria este stabilă, cu o datorie publică și un deficit bugetar cu mult sub criterul Maastricht. Totuși, creșterea prețurilor continuă să îi îngrijoreze pe cetățenii Bugariei, în contextul în care nivelul inflației a atins 3,5%.
Bulgaria înregistrează cel mai mare nivel de sărăcie din Uniunea Europeană. Potrivit Eurstat, 30% din populație se află sub nivelul limitei de sărăcie.
„Mulți bulgari sunt de părere că atunci cân țara va intra în zona euro, își va pierde independența financiară, iar nivelul de trai se va înrăutăți. Acest sentiment s-a născut din cauza lipsei de popularitate a politicienilor, incluzând facțiunile pro Europene”, a declarat Antoaneta Hristova, membră a Academiei Științelor din Bulgaria.
În alegerile parlamentare din octombrie 2024, un procent de 62% din bulgari nu s-au prezentat la urne, fiind întregistrat un sprijin tot mai crescut pentru forțele politice ultra-conservatoare și anti-Europene.
„Există frici reale în rândul cetățenilor și, bineînțeles, noi ca politicieni trebuie să adresăm aceste îngrijorări. Trebuie să protejăm acești cetățeni”, a declarat Eva Maydell.
Ea a clarificat că, la nivel UE, există o voință politică concretă pentru atenuarea acestor îngrijorări, dar și asigurarea unei „tranziții fine în adoptarea zonei euro”.
Președintele Bulgariei Rumen Radev a propus un referendum în mai cu scopul de a întârzia intrarea Bulgariei în zona euro.
„Radev a propus un referendum pentru oportunism politic. El încearcă să mobilizeze o viziune anti-Europeană pentru pentru propriile sale ambișii politice”, a declarat Maydell.
Mandatul actualului președinte al Bulgariei se va termina în toamna anului 2026.
Totuși, există o altă problemă potrivit lui Maydell. „Manipularea opiniei publice de diverși actori politici, inclusiv președintele Radev, care exploatează îngrijorările publice, sugerând măsuri anticonstituționale”, a spus politiciana vorbind despre referendum.