Prima pagină » Social » Angajații din casele de pensii au început protestele

Angajații din casele de pensii au început protestele

Angajații caselor de pensii au declanșat proteste față de măsurile Guvernului, acuzând lipsa dialogului, decizii inechitabile și plafonarea sporurilor pentru condiții vătămătoare.
Angajații din casele de pensii au început protestele
Cosmin Pirv
04 iul. 2025, 09:51, Social

Angajații din casele de pensii au început vineri protestele, în urma măsurilor anunțate de Guvern, a anunțat Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii afiliată la BNS.

Potrivit unui comunicat al BNS, Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii își exprimă profunda nemulțumire față de modul în care actualii guvernanți continuă să ia măsuri cu impact major asupra angajaților, fără consultarea partenerilor sociali.

Sursa citată arată că vineri, angajații au declanșat un protest ca formă de reacție „în fața unei decizii considerate inechitabile și discriminatorii”.

Sindicaliștii arată că deciziile adoptate „fără dialog real, fără analiză de impact și fără transparență demonstrează o lipsă de respect față de principiile democratice și de drepturile lucrătorilor, consfințite de legislația națională și europeană”.

Printre problemele semnalate de federația sindicală se numără lipsa unui dialog social real și constant cu organizațiile sindicale reprezentative, adoptarea unor măsuri fără o analiză serioasă a situației din sistemele afectate și absența transparenței și consultări in procesul decizional.

„Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un , ci compensații legale pentru munca depusă în condiții care afectează sănătatea sau siguranța personalului, iar plafonarea reprezintă un afront adus celor care asigură funcționarea în bune condiții a caselor teritoriale de pensii”, arată sindicaliștii.

Ei cer Guvernului realizarea unei analize riguroase și obiective a activității instituțiilor publice înainte de adoptarea oricăror măsuri cu impact asupra personalului.