Forța Spațială a SUA este pe cale să primească aproape 40 de miliarde de dolari, prin pachetul bugetar propus de Donald Trump, care s-a axat pe obținerea superiorității spațiale a Americii.
Unul dintre cei mai mari câștigători ai bugetului promovat de Donald Trump va fi, într-un mod neașteptat, Forța Spațială a Statelor Unite. Proiectul legislativ, care a trecut deja de Camera Reprezentanților după un maraton de voturi tensionat, prevede o creștere cu 30% a bugetului acestei ramuri militare, până la aproape 40 de miliarde de dolari în 2026.
Suma face parte dintr-un plan mai larg, de 1.000 de miliarde de dolari, care vizează consolidarea capacităților de apărare ale SUA în spațiu. Fondurile vor finanța inițiative precum sistemul antirachetă Golden Dome, estimat inițial la 175 de miliarde, dar care ar putea ajunge la peste 500 de miliarde, potrivit analiștilor CNBC.
„Banii vor merge către «capacități esențiale bazate în spațiu», alături de «controlul spațiului și arhitecturi de luptă reziliente și credibile»”, a declarat un oficial de rang înalt din Departamentul Apărării.
Investiția marchează o schimbare de direcție de la explorarea pașnică a cosmosului către o militarizare a spațiului, în contextul rivalității cu China. Generalul Chance Saltzman, comandantul Forței Spațiale, a avertizat încă din toamnă Congresul SUA asupra „ritmului uluitor” în care Beijingul își dezvoltă arsenalul militar orbital.
Componentei centrale a acestor investiții, sistemul de apărare antirachetă Golden Dome, i-au fost alocate 25 de miliarde de dolari doar ca „investiție inițială”.
Proiectul, al cărui nume pare inspirat de scutul antirachetă al Israelului, Iron Dome, include achiziționarea de interceptori existenți, precum sistemul Patriot, dezvoltarea unor opțiuni noi în spațiu, precum și implementarea de senzori avansați și rețele de comandă și control.
Un scut spațial integrat, menit să apere SUA împotriva amenințărilor balistice, atât din atmosferă, cât și din spațiul apropiat.
„Banii vor merge către capacități esențiale bazate în spațiu, alături de controlul spațiului și arhitecturi de luptă reziliente și credibile”, a declarat un oficial american din domeniul apărării.
Pentagonul face referire la sisteme precum sateliții de comunicații și supraveghere militară, rețelele GPS securizate, senzori avansați de detectare a rachetelor și la infrastructura orbitală de comandă și control, toate elemente cruciale pentru desfășurarea modernă a operațiunilor militare și pentru menținerea superiorității strategice în fața rivalilor globali, precum China sau Rusia.
Pachetul bugetar include și fonduri pentru explorarea planetei Marte, o veche ambiție a președintelui Trump.
Relația sa tensionată cu Elon Musk pune sub semnul întrebării continuitatea contractelor cu SpaceX, oferind ocazia concurenților, precum compania lui Jeff Bezos Blue Origin, să caute mai multe contracte guvernamentale.
Proiectul noului buget a fost intens contestat de opoziția democrată, care îl consideră dezechilibrat și lipsit de responsabilitate socială. În discursul său-maraton de aproape nouă ore, liderul democrat Hakeem Jeffries a criticat dur prioritățile bugetare republicane: „Acest buget iresponsabil propus de republicani este un document imoral… atacă copiii, vârstnicii, oamenii obișnuiți și persoanele cu dizabilități.”
Chiar și în cazul unei schimbări de administrație, dimensiunea și complexitatea proiectelor demarate, precum Golden Dome, ar putea determina viitorii decidenți politici să le ducă mai departe, din considerente de costuri deja angajate.