Prima pagină » Social » Salvamont: Intervenții în toată țara duminică, au fost salvate 30 de persoane

Salvamont: Intervenții în toată țara duminică, au fost salvate 30 de persoane

Un număr de 30 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor de duminică ale echipajelor Salvamont din întreaga țară. Șapte dintre persoane au fost duse la spital cu ambulanțele sau cu elicopterul SMURD.
Salvamont: Intervenții în toată țara duminică, au fost salvate 30 de persoane
Cosmin Pirv
07 iul. 2025, 08:32, Social

Potrivit Salvamont România, duminică, s-au primit 31 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Cele mai multe solicitări, zece, au fost pentru Salvamont Vlădeasa, urmat de Salvamont Cluj, cu cinci apeluri, Salvamont Harghita, cu patru apeluri, Salvamont Maramureș și Salvamont Prahova, cu câte două apeluri.

În urma intervențiilor au fost salvate 30 de persoane. Dintre acestea, șase persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar o persoană a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital.

Din păcate o persoană a decedat și a fost predată la Serviciul IML.

S-au primit și 23 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.