Plângerea a fost depusă la Tribunalul Uniunii Europene, a doua cea mai înaltă instanță din Europa, chiar în ziua limită stabilită pentru apel.
În martie, Comisia a decis că Apple a încălcat legislația prin impunerea unor restricții tehnice și comerciale dezvoltatorilor de aplicații, limitându-le posibilitatea de a redirecționa utilizatorii către opțiuni mai ieftine în afara App Store.
„Astăzi am depus apelul deoarece considerăm că decizia Comisiei și amenda fără precedent depășesc ceea ce legea prevede”, a transmis compania americană într-un comunicat. „Comisia ne obligă să schimbăm modul în care operăm App Store-ul și impune condiții comerciale confuze pentru dezvoltatori și nefavorabile pentru utilizatori”.
Pentru a evita penalizări zilnice de 5% din veniturile globale — aproximativ 50 de milioane de euro pe zi — Apple a modificat luna trecută regulile App Store în conformitate cu solicitările UE. Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a decis încă dacă schimbările sunt suficiente și așteaptă reacțiile dezvoltatorilor de aplicații.