Tesla a intrat oficial în lumea gastronomiei. Compania lui Elon Musk a inaugurat luni, în inima cartierului Hollywood din Los Angeles, primul său restaurant, Tesla Diner. Localul combină estetica unui drive-in american clasic cu un design retro-futurist care amintește de filmele Star Wars sau de jocul Fallout, potrivit Le Figaro.
Clădirea din oțel inoxidabil, cu două etaje și o terasă panoramică pe acoperiș, arată mai degrabă ca o farfurie zburătoare decât ca un simplu fast-food. Parcare are 80 de stații de încărcare rapidă Tesla – superchargere, disponibile nu doar pentru proprietarii Tesla, ci și pentru alte vehicule compatibile. Potrivit declarațiilor publice făcute în numele companiei, această locație este „cea mai mare stație Supercharger urbană din lume”.
La capitolul meniu, bucătarul Eric Greenspan, un chef renumit din Los Angeles, a gândit preparate clasice americane: burgeri, hot-dog, pui prăjit și vafe, cu prețuri între 9 și 15 dolari. Piesa de rezistență este Tesla Burger, servit cu un misterios „sos electric”.
Tesla Diner & Supercharger in Hollywood, LA
Open 24/7, starting now pic.twitter.com/nISRNoV89Y
— Tesla (@Tesla) July 21, 2025
Restaurantul funcționează non-stop și oferă atât livrare la geamul șoferului (drive-in), cât și mai mult de 250 de locuri în interior, într-un decor minimalist presărat cu detalii inspirate din universul Tesla, precum scaune futuriste, iluminare ambientală și ecrane ce afișează imagini cu vehicule și tehnologii strict ale companiei.
Printre atracțiile neobișnuite se numără roboții Optimus care servesc popcorn, toalete ce imită interiorul unei nave spațiale, recipiente de mâncare în formă de Cybertruck și două ecrane LED uriașe, de 20 de metri, care difuzează filme pentru clienții care-și încarcă vehiculul.
„Tocmai am luat masa la restaurantul retro-futurist Tesla Diner and Supercharger. Echipa a făcut o treabă excelentă pentru a-l transforma într-unul dintre cele mai cool locuri din Los Angeles!”, a scris chiar Elon Musk pe rețeaua X.
Proiectul a fost anunțat încă din 2018, când Musk a promis un „drive-in cu rock, role și burgeri” într-una dintre locațiile cu Superchargere. Deși lansarea sa a întârziat mai mulți ani, Tesla a sugerat că acesta este doar începutul: „Dacă va avea succes, vom deschide restaurante similare în marile orașe ale lumii și pe rutele de lung parcurs”, a dezvăluit Musk.
Revista Forbes descrie noul local drept „un prototip al unei noi generații de stații Tesla premium”. Lansarea vine într-un moment delicat pentru Elon Musk, aflat în mijlocul mai multor controverse recente, dar care pare să mizeze pe acest proiect pentru a recâștiga atenția publicului într-un mod diferit și spectaculos.