Prima pagină » Economic » ChatGPT este o mașină de făcut bani: OpenAI își dublează veniturile și ajunge la 12 miliarde de dolari anual

ChatGPT este o mașină de făcut bani: OpenAI își dublează veniturile și ajunge la 12 miliarde de dolari anual

OpenAI și-a dublat aproximativ veniturile în primele șapte luni din 2025, ajungând la 12 miliarde de dolari în venituri anualizate, potrivit The Information.
ChatGPT este o mașină de făcut bani: OpenAI își dublează veniturile și ajunge la 12 miliarde de dolari anual
Sursa foto: Hepta
Andreea Tobias
31 iul. 2025, 08:45, Economic

Astfel, compania din spatele ChatGPT generează acum un miliard de dolari pe lună.

Creșterea spectaculoasă vine pe fondul unei baze impresionante de utilizatori – aproximativ 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal pentru produsele ChatGPT, atât consumatori individuali cât și clienți corporativi.

Totodată, OpenAI și-a majorat prognoza de consum de numerar la aproximativ 8 miliarde de dolari pentru 2025, cu un miliard mai mult decât estima la începutul anului.

Cheltuielile masive reflectă probabil costurile pentru infrastructura de calcul necesară menținerii și dezvoltării serviciilor AI.

Pentru a susține această expansiune, compania atrage investitori pentru o a doua tranșă de 30 de miliarde de dolari.

Sequoia Capital și Tiger Global Management pun sute de milioane în această rundă, în timp ce SoftBank din Japonia se apropie de finalizarea angajamentelor de 7,5 miliarde pentru această a doua tranșă.

SoftBank devine un jucător major în povestea OpenAI – conglomeratul japonez a ajuns să investească în total 32 de miliarde de dolari în companie de la prima investiție din toamna 2024.