UK-China Transparency (UKCT) a întocmit raportul în care se vorbește despre spionarea studenților de către colegii lor din China. Raportul susține că unor cadre universitare implicate în cercetări și unor studenți li s-au refuzat vizele de către guvernul chinez. Alții au spus că rudele din China au fost hărțuite ca urmare a activităților din Marea Britanie, potrivit BBC.
De asemenea, un sondaj realizat în rândul cadrelor universitare a arătat că oficialii guvernamentali chinezi îi avertizează pe profesori să evite discutarea anumitor subiecte în cadrul cursurilor lor. Ambasada de la Londra a numit raportul „nefondat și absurd”, adăugând că oficialii din China respectă libertatea de exprimare în Marea Britanie și în alte părți.
Raportul apare la câteva zile după intrarea în vigoare a unei legi care solicită universităților britanice să susțină și mai mult libertatea academică și cea de exprimare. Universitățile ar putea fi amendate cu milioane de dolari dacă nu respectă noile prevederi legale. Dilema este cu atât mai mare cu cât unele universități britanice nu vor să analizeze problema interferenței Chinei deoarece obțin venituri importante din taxele studenților chinezi.