Prima pagină » Știri externe » Avertismentul unui oficial moldovean: Rusia vizează alegătorii Republicii Moldova aflați în străinătate

Avertismentul unui oficial moldovean: Rusia vizează alegătorii Republicii Moldova aflați în străinătate

Rusia intensifică eforturile de influențare a moldovenilor care trăiesc în afara țării, în Europa, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova programate în luna septembrie a acestui an.
Avertismentul unui oficial moldovean: Rusia vizează alegătorii Republicii Moldova aflați în străinătate
Diana Nunuț
04 aug. 2025, 15:40, Politic

Avertismentul a fost lansat de consilierul pentru securitate națională a Republicii Moldova, Stanislav Secrieru.

Oficialul moldovean a declarat pentru POLITICO faptul că autoritățile de la Chișinău au observat o creștere bruscă a dezinformării îndreptate către aproape un sfert de milion de alegători din diaspora, înaintea votului pentru alegerile parlamentare din luna septembrie.

„Rusia și reprezentanții săi își concentrează acum eforturile asupra diasporei moldovenești”, a spus Secrieru, campania fiind susținută de o rețea a Kremlinului numită Matrioșka.

Cum funcționează campania Kremlinului

„Campania are scopul de a demobiliza alegătorii din diaspora – încurajându-i să rămână acasă – și de a-i manipula pe cei care votează să susțină o forță falsă pro-UE”, a mai spus Secrieru.

Tactica include crearea de surse false și utilizarea acestora pentru a difuza știri false.

Potrivit consilierului pentru securitate națională a Republicii Moldova, votul din 28 septembrie ar putea fi marcat de „posibile perturbări similare” care au avut loc la alegerile prezidențiale din 2024.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat asupra acestui pericol într-un interviu acordat cotidianului austriac Der Standard în luna iulie. Ea a declarat că eventualul succes al forțelor proruse la scrutinul legislativ ar transforma țara într-un avanpost al războiului hibrid dus de Kremlin împotriva Uniunii Europene.

La alegerile prezidențiale din 2024, diaspora moldovenească a votat într-un procent covârșitor pentru Maia Sandu, aflată la al doilea mandat. Scrutinul prezidențial, care a avut loc în același timp cu referendumul privind dorința de aderare a țării la UE, a fost marcat de acuzații de interferență rusă, inclusiv prin cumpărarea de voturi.