Conform BBC, Perplexity, un start-up din domeniul inteligenţei artificiale evaluat la 18 miliarde de dolari, a transmis o scrisoare către Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet, în care propune cumpărarea browserului Google Chrome pentru 34,5 miliarde de dolari.
Compania spune că trecerea Chrome la un operator independent, axat pe siguranţa utilizatorilor, ar fi în beneficiul publicului.
Oferta vine în contextul în care Google se confruntă cu presiuni majore din partea autorităţilor de reglementare şi cu două procese antitrust în SUA.
O decizie a unui judecător federal este aşteptată în această lună şi ar putea obliga Google să-şi divizeze afacerea de căutare online, o măsură pe care compania o consideră „fără precedent” şi dăunătoare pentru consumatori şi securitate.
Perplexity a precizat că, dacă ar prelua controlul asupra Chrome, ar păstra Google ca motor de căutare implicit, dar utilizatorii şi-ar putea schimba setările.
De asemenea, ar continua să întreţină Chromium, platforma open-source din spatele Chrome şi altor browsere precum Microsoft Edge şi Opera.
Oferta a fost privită cu scepticism de investitori din industrie, unii considerând-o mult sub valoarea reală a Chrome şi mai degrabă o acţiune de marketing.