Prima pagină » Meteo » Cod portocaliu de ploi torenţiale în trei judeţe din ţară

Cod portocaliu de ploi torenţiale în trei judeţe din ţară

ANM a emis, duminică seara, o avertizare de tip cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, care vizează judeţele Mureş, Braşov şi Covasna.
Cod portocaliu de ploi torenţiale în trei judeţe din ţară

În judeţul Covasna (localităţile Vâlcele şi Ilieni) şi judeţul Braşov (Tărlungeni, Vama Buzăului şi Budila), avertizarea va rămâne în vigoare până la ora 20:30.

Se vor semnala „averse torenţiale care vor acumula 20…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…55 km/h), grindină de mici dimensiuni (1-2 cm)”, potrivit meteorologilor. În zonă s-au acumulat local peste 25 l/mp în ultima oră.

În judeţul Mureş (Târnăveni, Iernut, Ungheni, Mica, Găneşti, Sânpaul, Ogra, Băgaciu, Cucerdea), avertizarea va rămâne în vigoare până la ora 20:15.

Se vor semnala „averse torenţiale care vor acumula 25…35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…55 km/h), grindină de medii dimensiuni (2-4 cm)”.