Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat la anunțul agenției de rating Fitch, despre care afirmă că este „o veste bună”.
„Amintesc că agenția de rating Standard and Poor’s a confirmat de asemenea în 24 iulie ratingul României BBB- cu perspectiva negativă. Reafirm seriozitatea României față de investitorii străini și față de piețele financiare. Bugetul pentru anul 2026 și îndeplinirea, unul câte unul, a obiectivelor asumate pentru aderarea la OCDE la sfârșitul anului 2026 vor consolida încrederea în România”, a declarat șeful statului.
Fitch Ratings a reconfirmat, la 15 august 2025, ratingul suveran al României la nivelul BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, menținând perspectiva negativă.
Agenția își bazează decizia pe apartenența României la Uniunea Europeană, accesul la fondurile europene, evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și indicatorii de guvernanță peste media categoriei de rating.
Perspectiva negativă reflectă însă, potrivit Fitch, deteriorarea semnificativă a finanțelor publice, cu un deficit fiscal ridicat și o creștere accelerată a raportului datorie publică/PIB.
Printre factorii negativi se numără și deficitele mari ale bugetului și contului curent, polarizarea politică și nivelul ridicat al datoriei externe.