Un concurs organizat în Eisenhüttenstadt, din fosta Germanie de Est comunistă, pentru a combate depopularea, a oferit două săptămâni de cazare gratuită. Autoritățile locale au fost uimite de succesul acestui concurs, în cadrul căruia s-au înregistrat peste 1.700 de cereri din întreaga lume, scrie The Guardian.
Orașul în stil sovietic se află la granița cu Polonia, lângă Berlin, și a fost construit în jurul unei fabrici de oțel în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
„Noi înșine am fost foarte surprinși de amploarea pe care a avut-o proiectul nostru Probewohnen (locuire de probă)”, a declarat joi Julia Basan, care a condus campania pentru dezvoltare economică.
Concursul a avut doi câștigători, ambii profesioniști germani, iar aceștia se vor muta în luna septembrie în apartamentele din centrul orașului și vor beneficia de un program de orientare cu tratament VIP, relevă sursa citată.
Unul dintre câștigători este Jonas Brander, un regizor din Berlin care lucrează la un documentar despre Eisenhüttenstadt.
„Sunt foarte interesat de oraș și de oamenii lui și vreau să mă apropii foarte mult de viața lor în munca mea”, a spus Brander, invocând faptul că a fost atras de „istoria vie” a orașului.
Eisenhüttenstadt a fost primul oraș fondat – în Germania de Est sau de Vest – după perioada nazistă. A fost construit după un model socialist conceput pentru a îmbina viața profesională și cea de familie în beneficiul tuturor. În prezent, orașul are mai puțin de jumătate din cei 53.000 de locuitori pe care îi număra înainte de căderea Zidului Berlinului.