Prima pagină » Știri externe » Reprezentanții E3 și diplomați iranieni se întâlnesc la Geneva. Discuții despre reintroducerea sancțiunilor

Reprezentanții E3 și diplomați iranieni se întâlnesc la Geneva. Discuții despre reintroducerea sancțiunilor

Reprezentanți ai Marii Britanii, Franței și Germaniei se întâlnesc marți, la Geneva, cu diplomați iranieni pentru discuții de ultim moment, pe fondul termenului limită la care europenii ar putea reimpune sancțiuni împotriva Iranului, informează AP News.
Reprezentanții E3 și diplomați iranieni se întâlnesc la Geneva. Discuții despre reintroducerea sancțiunilor

Întâlnirea de la Geneva a fost anunțată luni de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe și are loc cu doar câteva zile înainte de termenul stabilit de europeni pentru a decide dacă reimpun sancțiunile internaționale asupra Iranului.

Discuțiile urmează unei reuniuni similare desfășurate la Istanbul, pe 25 iulie, însă de atunci tensiunile au crescut, întrucât autoritățile de la Teheran au rupt orice legătură cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică după Războiul de 12 zile cu Israelul.

Lipsa accesului inspectorilor ONU a amplificat îngrijorările internaționale privind stocurile de uraniu iranian îmbogățit. Iranul ar deține peste 400 de kilograme de uraniu îmbogățit însă susține că scopul programului nuclear este pașnic.

Statele E3 au stabilit împreună cu SUA ca până la sfârșitul lunii august Iranul să îndeplinească mai multe condiții, printre care reluarea negocierilor cu Washingtonul, permiterea accesului inspectorilor internaționali și clasificarea stocurilor de uraniu îmbogățit.

În caz contrar, E3 ar putea reintroduce sancțiunile fără ca acestea să fie respinse de Rusia sau China în Consiliul de Securitate ONU.