Prima pagină » Sport » Declarațiile lui Alcaraz, după calificarea în turul 3 la US Open: M-au încercat „gânduri negative”

Declarațiile lui Alcaraz, după calificarea în turul 3 la US Open: M-au încercat „gânduri negative”

Carlos Alcaraz, campionul din 2022, a explicat motivația victoriei categorice din turul 2 al US Open, 6-1, 6-0, 6-3 cu Mattia Bellucci, joi. Spaniolul de 22 de ani a recunoscut că a fost preocupat de meciul de anul trecut, când a fost eliminat surprinzător în turul 2 de Botic van de Zandschulp.
Declarațiile lui Alcaraz, după calificarea în turul 3 la US Open: M-au încercat „gânduri negative”
Petre Apostol
28 aug. 2025, 12:15, Sport

„Dacă sunt sincer, m-am gândit la anul trecut când am intrat pe teren. Unele gânduri negative m-au încercat. Eram nervos, gândeam «ok, nu vreau să fac aceeași greșeală ca anul trecut»”, a declarat Alcaraz în conferința de presă după meci.

Campionul a subliniat importanța stabilirii obiectivelor pentru fiecare punct: „Am stabilit niște obiective de la primul până la ultimul punct și am încercat să le urmez. Asta m-a ajutat să rămân pozitiv și agresiv în permanență, fără urcușuri și coborâșuri în joc”.

Alcaraz a explicat și strategia sa de retur, unul dintre punctele forte în victoriile sale: „Returul este lovitura cu care începi punctul. Dacă faci un retur bun, te poziționezi imediat în atac, ceea ce îmi place foarte mult. Mă concentrez pe retur în fiecare antrenament și urmăresc statistici pentru a mă îmbunătăți continuu”.

Spaniolul se va duela în turul 3 cu italianul Luciano Darderi, într-o primă întâlnire directă în circuitul ATP.