Susan Monarez, fost director CDC a fost demisă la finalul lunii august, la aproximativ o lună de la preluarea funcției, în urma mai multor conflicte cu secretarul Sănătății, Robert F. Kennedy Jr., conflicte privind schemele de vaccinare.
Joi, Monarez a relatat că i s-a cerut să preaprobe recomandările noului comitet de vaccinuri. Comitetul a fost numit de Kennedy, printre membrii acestuia fiind multe persoane care au exprimat opinii antivacciniste în mediul public.
Demisia sa a declanșat un val de proteste, întrucât mai mulți oficiali de rang înalt din cadrul instituției și-au dat demisia, iar mai multe organizații medicale și foști directori ai CDC au avertizat asupra pericolelor ingerinței politice.
„Am pierdut funcția. Copiii Americii ar putea pierde mult mai mult”, a avertizat ea.
În paralel, secretarul Sănătății și Serviciilor Umane, Robert F. Kennedy, urmează să fie audiat în Senat, unde va răspunde întrebărilor legate de instabilitatea de la CDC.