Prima pagină » Știri externe » Armata ar putea să fie mobilizată pentru a patrula străzile Bruxelles-ului

Armata ar putea să fie mobilizată pentru a patrula străzile Bruxelles-ului

Ministrul belgian al Afacerilor Interne, Bernard Quintin, a anunțat că armata ar putea să fie mobilizată pentru a susține forțele de ordine în lupta împotriva violenței generate de traficul de droguri, informează Politico.
Armata ar putea să fie mobilizată pentru a patrula străzile Bruxelles-ului
Sursa foto: Photo: James Arthur Gekiere/Belga/dpa

Capitala Belgiei s-a confruntat anul acesta cu 60 de atacuri armate, dintre care o treime pe timpul verii, soldate cu două victime.

Quintin a calificat situația drept catastrofală și a anunțat că planul său prevede formarea unor echipe hibride, alcătuite din soldați și polițiști, care să patruleze în zonele considerate „puncte fierbinți” ale criminalității din Bruxelles. Planul trebuie să primească acordul din partea guvernului, dar și al parlamentului federal înainte de a putea să fie implementat.

Primarul din Bruxelles susține că măsura nu este necesară, insistând asupra nevoii de a trimite militari în portul din Anvers, pentru a gestiona traficul de droguri din port.

Ministrul de Interne a anunțat că armata ar putea să fie desfășurate și în alte orașe, menționând: „Începem din Bruxelles, deoarece acolo este cea mai mare nevoie, dar vom vedea dacă este necesar și în alte orașe”.

Anul acesta, aproximativ 7.000 de suspecți au fost deferiți justiției în Bruxelles, dintre care circa 1.250 acuzați de trafic de droguri, a declarat procurorul Julien Moinil.