Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus vineri că răbdarea sa față de liderul rus Vladimir Putin aproape s-a terminat, însă nu a ajuns până la a amenința cu noi sancțiuni în legătură cu războiul din Ucraina.
Când a fost întrebat, în cadrul emisiunii de la Fox News, dacă răbdarea sa cu Vladimir Putin a dispărut, Donald Trump a răspuns: „Da. Se epuizează și se epuizează repede”.
Într-o discuție din cadrul emisiunii, președintele a explicat că a avut o relație bună cu Vladimir Putin o perioadă lungă, dar și-a arătat nemulțumirea pentru lipsa de acțiune a acestuia în privința războiului.
„Va trebui să luăm măsuri foarte, foarte dure”, a spus Trump, potrivit Reuters.
Donald Trump a precizat că sancțiunile împotriva băncilor și a petrolului rămân o posibilitate, la fel și taxele vamale, însă a declarat că și statele europene trebuie să se implice în tot acest demers.
„Dar eu am făcut deja asta. Am făcut multe”, a declarat Trump.
Președintele a mai făcut o precizare pe subiect, mai exact faptul că India, unul dintre principalii cumpărători de petrol rusesc, este vizată de o taxă de 50% pentru exporturile către Statele Unite.
„Nu este un lucru ușor de făcut. Este o problemă importantă și provoacă o ruptură cu India. Și rețineți acest lucru, aceasta este o problemă a Europei, mult mai mult decât a noastră.”, a afirmat Trump, vineri, în emisiunea „Fox & Friends”.