Prima pagină » Știri externe » Marea Britanie se alătură operaţiunii Eastern Sentry” pentru consolidarea apărării Flancului Estic

Marea Britanie se alătură operaţiunii Eastern Sentry” pentru consolidarea apărării Flancului Estic

Marea Britanie se alăturăoperaţiunii NATO „Eastern Sentry”, lansată pentru consolidarea Flancului Estic european, ca răspuns la incursiunile recente ale dronelor ruseşti în Polonia, în semn de solidaritate cu aliaţii şi pregătire defensivă sporită împotriva agresiunilor Moscovei.
Marea Britanie se alătură operaţiunii Eastern Sentry” pentru consolidarea apărării Flancului Estic

„Marea Britanie este pe deplin angajată să îşi joace rolul în cadrul misiunii Eastern Sentry a NATO în urma încălcărilor imprudente şi periculoase ale spaţiului aerian de către Rusia”, a transmis Ministerul Apărării din Marea Britanie într-un comunicat de presă, potrivit SkyNews.

Detaliile contribuţiei Marii Britanii vor fi anunţate în curând.

Yvette Cooper a vizitat Ucraina vineri, prima sa vizită în ţară de când a devenit ministru de externe, în urma reorganizării cabinetului Keir Starmer. Ea a descris călătoria, care a inclus o întâlnire cu preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, ca pe o demonstraţie de solidaritate cu Ucraina.

„Regatul Unit nu va sta degeaba în timp ce Putin îşi continuă invazia barbară a Ucrainei”, a declarat Cooper, menţionând ceea ce a numit a fi „lipsa totală de respect faţă de suveranitate” a preşedintelui rus prin trimiterea de drone în spaţiul aerian NATO.

Şi Prinţul Harry a efectuat o vizită surpriză la Kiev vineri, unde s-a întâlnit cu militari răniţi.

NATO lansează operaţiunea Santinela Estică pentru a-şi consolida poziţia pe flancul estic, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunţat miercuri dimineaţă că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat şi spaţiul aerian al organizaţiei militare.